chevron_right
Monitorul oficial local

ÎN ATENȚIA DEȚINĂTORILOR DE ANIMALE

Ghidul Biroului pentru Protecția Animalelor – Inspectoratul Județean de Poliție Harghita.

Nerespectarea OBLIGAȚIEI DE STERILIZARE a câinilor cu sau fără stăpân aparţinând rasei comune, metişii acestora, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5000 la 10.000 lei, conform art. 13^2 din OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

 

BENEFICIILE STERILIZĂRII ANIMALULUI DE COMPANIE

 

1. SĂNĂTATEA LOR:

- elimină riscul apariției la femele a mai multor boli fatale, cum ar fi: piometrul, cancerul mamar, uterin și ovarian;

-  evită tulburări ca gestația și lactația falsă;

-  elimină apariția cancerului testicular la masculi;

2. CURĂȚENIA CASEI:

- cățelele în călduri pot sângera până la două săptămâni;

- motanii nesterilizați lasă un miros de nesuportat;

3. TEMPERAMENTUL:

 - mai ales după vârsta de 6 luni, mai ales la masculi, începe sa apară comportamentul dominant;

4. FINANCIAR:

- Evitați afecțiunile de la pct.1 economisind bani de tratamente și pentru hrana și vaccinarea puilor.

  

ABANDONAREA și/sau ALUNGAREA unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului, constituie contravenție conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor și se sancționează cu amendă de la 3000 lei la 12,000 lei.

NERESPECTAREA obligațiilor deținătorilor de câini aparținând raselor periculoase, conform O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși, sau agresivi, cosntituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1500 lei, respectiv de la 1500 lei la 3000 lei.

NERESPECTAREA obligației identificării câinilor prin microcipare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5000 lei la 10.000 lei conform art. 8 alin.4  din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

   

Modificările survenite la art. 25 din Legea nr. 205/2004 intrate în vigoare la 13.05.2022 

(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:

a) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;

b) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă în vederea comercializării;

c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.

 

(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:

a) folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare;

b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora;

c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;

d) rănirea cu intenţie a animalelor.

 

(3) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani:

a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;

b) schingiuirea animalelor;

c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;

d) zoofilia.