Informatii importante
RUNNING FESTIVAL CSÍKSZEREDA - SĂRBĂTOAREA ALERGĂRII
Peste o mie de alergători se pregătesc pentru cea de-a treia ediție a festivalului de alergare, Running Festival Csíkszereda, care va avea loc în Miercurea-Ciuc și în câteva localității limitrofe (Păuleni, Delnița), în zilele de 15 și 16 septembrie. Competiţia se adresează atât profesioniștilor, cât și amatorilor, alergători de asfalt și de teren, precum și familiilor.
Mai multe detaliiPROIECT DE HOTĂRÂRE PRIVIND SISTEMUL DE PARCARE CU PLATĂ
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea delegării gestiunii serviciului public de administrare, exploatare și întreținere a parcărilor și zonelor de staționare cu plată pe domeniul public sau privat al Municipiului Miercurea-Ciuc, prin concesionare directă
Mai multe detaliiPROTESTĂM ÎMPOTRIVA PROIECTULUI DE ORDONANȚĂ PREZENTAT CA ȘI O REFORMĂ ADMINISTRATIVĂ!
Municipiul Miercurea-Ciuc a transmis un mesaj de protest împotriva proiectului de ordonanță nechibzuit al guvernului, care a fost prezentat săptămâna trecută ca și o reformă administrativă. Astăzi, bannerele care anunțau evenimente de prestigiu au fost îndepărtate de pe fațada Casei de Cultură a Sindicatelor, iar în locul lor a fost așezat un singur banner uriaș, care arată ce va pierde Miercurea-Ciuc, dacă guvernul nu se răzgândește.
Mai multe detaliiGUVERNUL ÎNCHIDE:
Închide cultura. Închide sportul. Ne închide comunitățile. Ne închide viitorul!
Mai multe detaliiPUTEȚI APLICA PENTRU PROGRAMUL RABLA LOCAL!
S-a deschis perioada de depunere a solicitărilor pentru programul Casarea autovehiculelor uzate (programul „Rabla Local”). Solicitările vor fi luate în considerare pe baza principiului „primul venit, primul servit” pe platforma Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Mai este încă timp pentru a completa dosarul de solicitare care va fi depus la Primărie, dar solicitanții trebuie să se grăbească să aplice pe site-ul AFM-ului!
Mai multe detalii